maria_blue_kurama
White Angel
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 90
|
|
Dupa o saptamana de cercetari,cunosteam in detaliu anturajul Sayadei,anturajul lui Noger,familiile lor,rudele,colegii de scoala,prietenii,vecinii.Toti,dar absolut toti,se indignau de monstruoasa crima,erau oripilati,se uitau la mine ce ganduri salvatoare,ma inconjurau cu bune intentii,declarandu-mi ca vor sa ma ajute sa-i descoperim pe ucigasi.Oare vroiau,intr-adevar,cu totii acest lucru ?
Am revenit asupra declaratiilor lor,le-amcompletat cu noi amanunte,le-am trecut pragul casei in nenumarate randuri…teritoriul acela de investigatii nu-mi mai putea spune nimic.In disperare de cauza,am revenit asupra uriasului parc in care se infaptuise dubla crima :peste 1800 hectare de arbori,iarba,flori,alei asfaltate,banci,fantani arteziene,luminisuri ample,insorite si ochiuri intunecate,incalcite de lastaris salbatic.Ce-ti poate spune,la urma urmei un parc ?Ce-ti poate destainui el din amintirile lui nocturne ?Care este chipul sau interior ?Dincolo de prima vederea uriasei gradini publice,se ascundeaoare o alta lume ?Se tes oare alte intamplari decat cele pe care retina le absoarbe la lumina zilei ?
Revelatia a fost zguduitoare,incredibila !Nu mi-am inchipuit niciodata ca lumea poate avea un chip atat de sumbru,atat de feroce,atat de nebun.In profesia mea de detectiv-criminalist,am intalnit multe cazuri sangeroase,barbare,ridicate din hauri insondabile ale fiintei umane.Au zbucnit catre mine gesturi teribile,nascute din ura,din invidie,din gelozie,din razbunare,nascute din orgoliu,din betie,nascute din CEVA.Toate aveau un punct de plecare determinat.NICI UN GEST CRIMINAL GRATUIT NU MI-A BANTUIT PANA ACUM PROFESIA.Nici nu am crezut sa existe asa ceva,decat in povestile sau in filmele politiste.Asa am crezut pana atunci,pana cand un sectorist de politie a descoperit intr-o noapte 2 cadavre in mijlocul unui boschet din parcul orasului.Asa am crezut pana cand n-am cunoscut si chipul secund al parcului,chipul sau interior,nocturn,bezmetic si ranit de moarte SUB GESTUL ASASIN IZVORAT DIN PLICTISEALA.
Realitatea-cruda,palpabila,concreta-a depasit cu mult cea mai apriga imaginatie.Cand am inteles acest adevar,m-am cutremurat de neputinta ca in fata nebuniei.
In zilele si noptile mele de crancena hoinareala prin parc,tarand dupa mine toate intrebarile pamantului,am intalnit o ceata de tineri,o haita de baieti banala si pusa pe tot felul de sotii si nazbatii juvenile :ochiade obraznice furisate catre un grup de fete,pe alee ;expresii smecheresti lepadate in urma altor fete,pe alta alee ;luarea in batjocuraa pustimii mai mici,buzunareala rapida a altor copii, mai nevolnici, decativa lei, de cateva tigari ascunse prin cutele buzunarelor ; lansarea de strigate si de injuraturi … spaime pasagere…Dar, mai ales, haita aceea de baietandrii coltosi sta tolanita ceasuri nesfarsite, in aerul cald si parfumat al parcului, la umbra batranilor arbori, fumand si spargand seminte, sau mestecand guma, injurandu-se amical si tracandu-si reciproc scatoalce prietenesti dupa ceafa, casacand, maraind si scarpinandu-se plictisiti, ca niste pantere. « Pantere ? » va veti intreba. Da, pentru ca numai pantera poate savarsi un gest neprevazut, numai ea poate ataca fulgerator. Gestul de atac al panterei are insa un motiv normal, natural : foamea. Ea ataca pentru a se hrani. Haita aceea de tineri atacase insa din plictiseala : un gest aberant, impotriva naturii. Rezultatul- doua cadavre : Sayada Nogamy si Neuky Fuyuko.
Cum am izbutit sa despic drumul catre grupul acela de asasini minori, ce detalii tainice din lumea parcului mi-au deschis o pista catre cercul ucigasilor, nu au nici o importanta ! Chinurile profesionale si atat. Am si uitat multe din amanuntele acelui sumbru caz, in care asasini s-au dovedit copii scapati din fraul familiei, copii abandonati unui destin in deriva, copii lepadati unei nepasari criminale !
Dar nu voi uita niciodata cuvintele unuia din acei copii ai nimanui care, privindu-ma in ochi, mi-a spus cu un glas uscat si rece, monoton si fara speranta :
-Viata noastra a fost ca un castel pustiu, prin care am haladuit, am urlat, am plans, am tipat, am ras, fara sa ne auda nimeni, fara sa ne vada nimeni. Eram numai noi si castelul pustiu. De nicaieri o privire, un sfat, un repros, un cuvant, o chemare, un gest de ura, de prietenie sau de mila. Nimic. De jur imprejurul nostru, doar castelul pustiu. Noi, pustiul si o plictiseala de moarte, ca si cum am fi fost singuri pe o planeta moarta. Unicul nostru punct de sprijin era Shun, seful. El era cel mai mare ; implinise deja 19 ani. Credeam in el ca in Dumnezeu. Daca ne-ar fi cerut sa ne sinucidem, am fi facut-o fara cracnire, pentru a ne demostra noua insine ca suntem capabili de ceva. Dar el nu ne-a cerut acest lucru, cine a spus doar atat : « Hai sa omoram pe cineva, sa vedem ce se intampla ! ». Si nenorocirea a cazut pe o tanara pereche de indragostiti, seara tarziu. Nu stiam cine sunt, nu stiam cum ii cheama. Pentru ca intr-un castel pustiu, tu insuti nu esti decat un nimeni…
SFARSIT
|
|
Astept impresiile voastre... 
.....ce pot sa spun?Incepe sa imi placa....Desigur in caz k iau si un premiu ceva ( 
) tb sa il dedic lui hayou blood k de la ea m-am inspirat....adik de la ea mi-a venit ideea sa scriu....Muchas grasias amiga!!!!
veti ramane surprinsi cand o sa aflati cine e... 
