|
|
Chemarea marii
Incercarile ei dadusera gres...Nu putea iubi pe nimeni si nu invatase sa faca compromisuri,nimic nu devenise consistent si nimic nu se pastrase...ramasesera in urmadoar cateva legaturi mai mult sau mai putin frumoase,mai mult sau mai putin scurte,care se sfarsisera ca un praf pe care il stergi cu buretele.
Yubari se simtea condamnata la asteptare si singuratate si se gandea ca poate si-a pierdut mintile de tot si ca refuza sa vada sau sa intinda mana spre fericirea care poate era atat de aproape.Dar gandurile nu-i schimbau cu nimic viata.Era tot mai strivita de singuratate,dar nu putea suporta prea mult prezenta cuiva.Treptat,in mintea ei prinsese radacini gandul ca viata ei nu mai are nici un rost,ca asteptarea asta nebuneasca o va ucide oricum si ca poate,intr-o alta viata si intr-un alt timp(daca acesta exista),poate ca ei se vor reintalni din nou si vor fi impreuna.
Stia ca Noger se mutase din Tokio in Yokohama,stia ca el alesese asa pt a fi aproape de mare,si acum,in miez de vara,venise si ea aici,dar nu pt el,oricum nu l-ar fi cautat...venise pt ca singuratate ei avea nevoie de imensitatea marii,de vesnicia ei...Miraculoasa,ademenitoare,inselatoare,adanca,sclipitoaresi intunecata,marea o chema si o infricosa,o infiora cu parfumul ei de sare si scoici,de nesfarsit si de eternitate.Asa era si el:inselator,misterios si ademenitor,ca marea.De aceea il iubea.Si asa era si iubirea ei:adanca,sclipitoare si nesfarsita.Venea aici,la malul marii,de cate ori avea nevoie de singuratatea ei,de amintirile ei sau de cate ori ele veneau nechemate.Acum insa se simtea doborata.
Intelesese dintr-o data cat de fragil fusese suportul pe care isi bazase intreaga viata.Totul se construise in mintea ei,fara temelii,gata sa se prabuseasca la orice adiere.Si daca rezistase pana acum,asta nu fusese un miracol.Ea sustinuse acei piloni imaginari,cu dorinta ei de a gasi un ideal,de a crede in el.Si acum,intr-o clipa,totul disparuse,se risipise atat de usor...Praf si cenusa fusese viata ei.Praf si cenusa.Recunostea asta acum,pt ca nu putea merge mai departe asa,ca o frunza atinsa de ger,nu mai stia incotro sa apuce,nu mai avea nici un reper,nici un principiu,nici o speranta...Totul fusese gresit,totul era pierdut.
Ramasese doar ea,marea,ademenitoare prin vesnicia ei si aici,langa ea,venise sa caute putere.Si marea ii soptea la ureche si valurile i se incolaceau in jurul picioarelor si spuma alba si fosnitoare ii saruta,prefacuta,gleznele.O chema...Acolo era linistea si vesnicia.Si iubirea ei era tot acolo,in adancurile marii...Inainta cativa pasi si racoarea apei ii infiora trupul.Stelele coborasera in adancuri si sclipiri translucide ieseau la suprafata de parca ciudate fiinte ale marii veneau sa o priveasca.Intinse bratele ca pe niste aripi ranite si incepu sa inoate calm,meticulos,gandindu-se ca trebuie sa ajunga in locul acela unde luna se scalda risipind praf de argint pe malurile intunecate...
Tarziu,spre ziua,Soarele rasari lasand dare de sange pe cer.Jos,pe nisipul ud,trupul si iubirea lui Yubari zaceau intr-un mormant de alge si scoici.degetele albe ale marii ii scosesera corpul inapoi,pe mal,imbracat in straie de sarbatoare,si valurile molcome ii dadura cel din urma sarut...Parul ei lung,de aur,parca transparent,parea nascut din spuma si flori de apa.Parea o zana a marii,ucisa de lumina...
-Sfarsit_
|
|
Astept impresiile voastre... 
.....ce pot sa spun?Incepe sa imi placa....Desigur in caz k iau si un premiu ceva ( 
) tb sa il dedic lui hayou blood k de la ea m-am inspirat....adik de la ea mi-a venit ideea sa scriu....Muchas grasias amiga!!!!
